Asociaţia „Forţa Fermierilor” nu-l mai vrea pe Oros să o reprezinte

Luni, 28 Iunie 2021, 20:08
144
Asociaţia „Forţa Fermierilor” i-a trimis premierului Florin Cîţu o scrisoare deschisă prin care îi cer să „nu-l mai lase pe Oros la butoane”. „Domnule premier Cîțu, nu îl mai lăsați pe Oros la butoane! Astăzi este ziua decisivă pentru viitorul agriculturii românești! La negocierile privind noua Politică Agricolă Comună (PAC) suntem reprezentați de un ministru în care fermierii nu au încredere”, au scris fermierii şi i-au cerut primului ministru să se implice în negocierile pentru noua PAC.

La Luxemburg se desfăşoară în perioada 28-29 iunie 2021, Consiliul pentru Agricultură şi Pescuit la care participă toţi miniştrii Agriculturii europeni. Asociaţia Forţa Fermierilor atrage atenţia că dacă se vor lua decizii cu privire la noua Politică Agricolă Comună pentru viitorul agriculturii naţionale, ministrul Adrian Oros nu le va susţine cauza.

„Prezența ministrului Adrian Oros la aceste negocieri capitale, ca reprezentant al României, provoacă foarte multă neliniște în rândul majorității fermierilor români. Asociația Forța Fermierilor consideră că actualul ministru al Agriculturii nu poate reprezenta cu eficiență și bună-credință interesele tuturor categoriilor de fermieri. Până acum, reprezentanții sectorului agroalimentar nu știu care a fost mandatul pe care Adrian Oros l-a avut în negocierile la nivel european, cine i-a dat acest mandat și ce a obținut, concret, România”, mai spun fermierii români.

Ei sunt nemulţumiţi şi de faptul că ministrul Oros una spune, alta face. Adică, declarativ susţine ferma de familie, dar pe de altă parte, a fost de acord cu reducerea nivelului minim al părţii redistributive pentru fermierii mici şi mijlocii, de la 12% la 10%.



Pagina a fost generata in 0.374 secunde