Cât timp trebuie să staţi la soare pentru a asimila vitamina D

Vineri, 06 August 2021, 08:22
1015
O echipă de oameni de știință din Spania a estimat durata expunerii la radiațiile solare necesară pentru a obține dozele recomandate de vitamina D. Astfel, dacă primăvara și vara 10-20 de minute petrecute la soare sunt suficiente în acest scop, în lunile de iarnă este nevoie de aproape două ore pentru a atinge nivelurile optime, de aici motivul pentru care marea majoritate a populației se confruntă cu o carență a acestei vitamine.

Deși expunerea la radiațiile solare ultraviolete (UV) poate contribui la apariția eritemului solar, a cancerului și a îmbătrânirii premature a pielii, aceasta contribuie, totodată, la reducerea tensiunii sanguine, la sinteza vitaminei D și susține tratamentul mai multor afecțiuni, estimează cercetătorii. Aceștia au determinat durata de timp necesară pentru obținerea unei cantități suficiente de vitamina D în mod natural, fără a fi afectată în mod negativ sănătatea. Ei au precizat că deficitul de vitamina D este asociat cu un risc crescut de apariție a unor afecțiuni, iar sinteza sa prin piele, realizată în urma expunerii la soare, reprezintă principala sursă naturală a acestui nutrient, în condițiile în care există foarte puține alimente care îl conțin.

În vederea obținerii dozei zilnice recomandate de vitamina D - echivalentă cu 1.000 UI (unități internaționale) - timpul minim de expunere la soare este de aproximativ 130 de minute în luna ianuarie (cu circa 10% din corp expus la soare), în jur de 10 minute în aprilie și iunie (cu 25% din corp acoperit) și de circa 30 de minute în octombrie. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2864 secunde