Divizia A la handbal feminin, Seria A

CSU Neptun, debut victorios la reîntâlnirea cu suporterii

Duminică, 12 Septembrie 2021, 13:53
112
Echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanţa a câştigat, cu scorul de 27-25 (15-13), primul meci din actuala ediţie a Diviziei A, Seria A, disputat, duminică, 12 septembrie, la Sala Sporturilor, în compania formaţiei Şc. 181 SSP Bucureşti.

A fost primul meci după cel puţin un an, cu suporteri în tribune.

Fetele antrenate de Ion Ivan şi Lăcrămioara Ilie au avut iniţiativa pe tot parcursul meciului, cel mai mic avantaj consemnând-se în minutul 50, când diferenţa a fost de un singur gol. După un time-out luat de Constanţa, handbalistele Neptunului au finalizat atacurile mult mai eficient şi au închis meciul în favoarea lor la o diferenţă de două goluri, în inferioritate numerică pe final, dând senzaţia că pot mai mult.

Iată şi rezultatele înregistrate în celelalte meciuri ale rundei: HCF Piatra Neamţ - CS Ştiinţa Bacău 32-19, CSM Bucureşti II - CSM Corona Braşov 25-32, CS Activ Prahova Ploieşti - CSM Galaţi 20-23, CSM Roman - ACS Spartac Bucureşti 30-18.

CNE Sf. Gheorghe şi CSM Unirea Slobozia au stat.

Pentru CSU Neptun Constanţa, urmează, duminică, 19 septembrie o deplasare dificilă la Braşov, unde vor înfrunta una dintre favoritele seriei, Corona.

Foto: Facebook / CSU Neptun Constanţa

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3691 secunde